PROFETUL MUHAMMED (SAAWS) CA PERSOANĂ MODESTĂ

Profetul Muhammed (saaws) a fost caracterizat de către un istoric occidental ca fiind „mai măreţ decât omul, dar mai mic decât Dumnezeu”. Muhammed (saaws) a reuşit să păstreze modestia tânărului cioban de cincisprezece ani şi atunci când Allah l-a ales ca profet al omenirii.

Ca dovadă a modestiei lui, atunci când a intrat în Mekka, cu o armată de zece mii de ostaşi, în contextul victoriei sale politice şi armate, avea totuşi capul plecat şi trunchiul încovoiat.

Din cei şapte arginţi pe care îi avea înainte să moară, a dăruit cinci dintre ei nevoiaşilor din Medina. Iar în acea perioadă armura lui de război era dată ca amanet unui comerciant evreu în schimbul a aproape nouăzeci de kilograme de orz.

Era vizibil deranjat de laude. Obişnuia să spună: „Nu întreceţi măsura lăudându-mă pentru a nu cădea în situaţia în care se află creştinii în raport cu profetul Iisus”. Şi adăuga: „Spuneţi despre mine [că sunt] doar trimis şi rob al lui Allah”.

În întreaga lui viaţă nu a mâncat niciodată pâine din grâu curat; se întreţinea din banii câştigaţi în urma laptelui a şapte capre luate împrumut din visteria statului.

Într-una din zile, când ultimul dintre prietenii săi care a intrat în casă căuta cu privirea o pernă pe care să stea, profetul Muhammed (saaws) şi-a scos îndată haina de pe el şi i-a întins-o spunând: „Poftim, stai pe ea!”. Acelaşi lucru l-a făcut şi atunci când şi-a întâlnit după ani de zile mama care l-a alăptat şi rudele. Şi-a întins sub ei propria haină, chiar dacă el era conducătorul.

Companionii relatează că, atunci când au mers în vizită la casa profetului Muhammed (saaws), l-au văzut reparând singur peretele locuinţei. Avea singur grijă de cămila lui, nu îi plăcea să îngreuneze pe cineva cu treburile lui; problemele şi le rezolva singur. Din acest punct de vedere, principiul lui de viaţă era „să trăiască printre oameni asemeni lor”.

Atunci când a decedat fiul său, Ibrahim, care era doar un sugar, a avut loc o eclipsă de Soare, dar când prietenii au dorit să asocieze cele două evenimente, el s-a împotrivit spunând: „Soarele şi Luna sunt două mărturii ale existenţei lui Allah; nu se produce eclipsa lor la naşterea sau moartea cuiva”.

Un filosof musulman a afirmat, după secole de la moartea Profetului (saaws): „Măreţia lucrurilor frumoase constă în modestie, iar măsura care micşorează lucrurile mici este mândria.” Este vizibil locul ocupat de profetul Muhammed (saaws) dacă luăm în considerare acest criteriu. Exemplele ce vor urma sunt mai mult decât concludente în a demonstra modestia nobilului profet Muhammed (saaws).

Treburile casnice

După moartea Profetului (saaws), mama drept-credincioşilor, soţia Profetului (saaws), ’A’işah (ra), a fost întrebată: „Cum era Trimisul lui Allah în casă?” ’A’işah (ra) a răspuns astfel: „Lui îi plăcea să îşi facă singur treburile. El nu vroia ca prietenii lui să îl ajute, cu toate că aceştia erau mereu pregătiţi să facă aceasta. Când era acasă, îşi petecea hainele, mătura casa, mulgea caprele, lega cămilele şi le dădea să mănânce. Repara încălţămintea şi vasele de apă, îşi ajuta slujitorii, pregătea cu ei coca de pâine. Îşi ducea singur hrana cumpărată. Când unul dintre prietenii lui i-a spus: «O, Trimis al lui Allah, lasă-mă, te rog, să le car eu!», Profetul (saaws) a răspuns: «Fiecare drept-credincios să îşi care singur greutăţile dacă este în stare să facă aceasta.»”

Omar (ra), nu ai vrea?

Într-una din zile, Omar (ra) a intrat în camera Profetului (saaws) în timp ce acesta se odihnea. A privit pentru un moment în jur… Atârnată de tavan se afla o bucată de piele uscată, într-un sac − câteva kilograme de orz, sprijinite de perete − un mănunchi de frunze uscate, iar pe jos „o saltea” din paie uscate, din fire de curmal, deasupra căreia Profetul lui Allah (saaws) îşi odihnea trupul. Acest peisaj i-a cutremurat sufletul lui Omar (ra) care a început să plângă. Suspinele lui l-au trezit pe Muhammed (saaws). Observând că paiele saltelei au lăsat urme adânci  pe pielea Profetului (saaws), Omar (ra) a început să plângă mai tare, de îi tresăreau umerii. Profetul (saaws), uimit, l-a întrebat: „O, fiu al lui Khattab! De ce plângi?”. „O, Trimis al lui Allah! Împăratul persanilor trăieşte în saraiuri, bizantinii îşi îngroapă conducătorii în lux şi mult fast, iar tu, care eşti Trimisul lui Allah (saaws) … Dacă ne-ai da voie ca şi noi să te…”

Intenţia se înţelesese. Trimisul lui Allah (saaws), cu un zâmbet şi un mic gest al mâinii, l-a întrerupt pe cel care mai târziu avea să fie calif, recitându-i acest verset din Coran: „Şi nu este această viaţă lumească decât joacă şi glumă, însă în Lumea de Apoi este viaţa cea adevărată! Dacă ei ar şti!”(Sura Al-’Ankabut: 64), după care a adăugat: „O, Omar! Nu ai vrea ca această viaţă să fie a lor, iar Viaţa de Apoi să fie a noastră?”

Desfăcându-şi pieptul

Sunt orele de dinaintea războiului de la Bedr. Pentru ultima dată, Profetul (saaws) îndreaptă rândurile soldaţilor. Îl împinge foarte uşor pe unul dintre prietenii lui, Useyd (ra), fiul lui Hudayr, care stătea un pic mai în faţă decât ceilalţi, cerându-i astfel să se alinieze. Useyd (ra), care era o persoană glumeaţă, spune: „O, Profet al lui Allah! Mi-ai provocat durere; dă-mi voie să îmi iau dreptul!” Profetul Muhammed (saaws) trece imediat în faţa lui, spunând: „Poftim, ia-ţi dreptul!” Dar Useyd (ra), foarte serios, răspunde: „Dar, o, Profet al lui Allah, pieptul meu era gol, pe când tu ai haină…” Profetul (saaws) îşi deschide imediat haina, spunând: „Haide, ia-ţi dreptul!” Useyd (ra), fiul lui Hudayr, îl îmbrăţişează şi îl sărută pe piept, spunându-i: „O, Trimis al lui Allah! Îmi jertfesc părinţii pentru tine! Am vrut ca viaţa să-mi fie luată prin a te săruta pe piept.”

Nu sunteţi mai puternici

Sunt în drum spre prima bătălie, spre Bedr. Sunt puţine cămile. O cămilă revenea la trei soldaţi şi era călărită pe rând de aceştia. Prietenii care împărţeau aceleaşi cămile cu profetul Muhammed (saaws) s-au oferit să nu mai călărească acea cămilă în favoarea Profetului (saaws), dar el a refuzat spunând: „Voi nu sunteţi mai puternici decât mine, iar eu am nevoie să câştig fapte bune asemeni vouă.”

Toţi câte una, el avea două

Duşmanii musulmanilor din Mekka au format o armată alcătuită din 10000 de oameni care, împreună cu triburile din deşert, urmau să atace Medina. Armata musulmană era formată din doar 3000 de oameni. În urma consultărilor cu companionii, se hotărăşte să se rămână în oraş şi să se ducă o luptă de apărare, favorizată de un şanţ foarte adânc care urma să înconjoare oraşul Medina. Muhammed (saaws) avea sarcina de a scoate pământul din şanţ. Din mai multe relatări aflăm că pieptul şi abdomenul Profetului (saaws) erau pline de praf şi pământ. Sărăcia şi seceta care ţinea deja de trei zile îngreunau săparea şanţului. Prietenii lui îşi legaseră pietre în dreptul stomacului pentru a nu cădea de slăbiciune şi pentru a rezista foamei. La un moment dat, aceştia se aliniaseră în faţa Profetului (saaws) rugându-l ca în lumea de Apoi să depună mărturie pentru ei, pentru acest sacrificiu… Îşi ridicară hainele pentru a arăta pietrele din dreptul stomacului. El doar a zâmbit, după care şi-a ridicat şi el haina… În dreptul stomacului său erau legate două pietre…

Se întinde încet în pat

Sunt primele zile de la emigrarea la Medina. Musulmanii din Medina împart totul cu fraţii din Mekka care şi-au lăsat toată averea în urmă. Fiecare casă a primit zece musafiri. Profetul Muhammed (saaws) stătea şi el într-o astfel de casă cu alţi muhajirini. Unul dintre aceştia era Mikdad, fiul lui Esved, care relatează:

„În casă erau câteva capre din care omul îşi întreţinea familia. După mulgerea caprelor, fiecare îşi bea porţia care i se cuvenea. Porţia Profetului (saaws) rămânea în cană. Într-o noapte, Profetul Muhammed (saaws) a ajuns târziu acasă. Toţi îşi băuseră porţiile şi adormiseră. Când a ajuns acasă, şi-a găsit cana goală, dar nu a spus nimic. Doar s-a rugat spunând: «O, Domnul meu care m-ai săturat, satură-i şi pe ei!». Mikdad observă cele întâmplate şi se scoală pentru a tăia una dintre capre pentru a potoli foamea Profetului (saaws). Dar Profetul (saaws) nu îl lasă; el preferă să bea puţinul lapte adus de la o capra mulsă pentru a doua oară, după care se întinde încet să se odihnească.”

Doar pentru Allah

Prietenii lui se sculau în picioare atunci când Profetul (saaws) venea lângă ei. Într-una din zile, el le spune: „Nu faceţi cu mine precum fac persanii care se consideră superiori celorlalţi! Pentru că eu mănânc precum mănâncă un rob şi stau precum stă un rob.”

Într-o situaţie asemănătoare face următoarea completare: „Nu se ridică [omul] pentru nimeni. Numai pentru Allah trebuie să se stea în picioare.” După această întâmplare, prietenii lui încercau să nu se mai ridice şi continuau să stea jos.

Sunt flămând de trei zile

De trei zile nu apucase să mănânce nimic. Se duce la fiica lui, Fatima (ra), pentru a o întreba dacă are ceva de mâncare: „Fata mea! Nu ai câte ceva de mâncare? Sunt foarte înfometat.” Fatima (ra) răspunde: „Îmi sacrific viaţa pentru tine! Jur că nu am nimic de mâncare!” În acea perioadă, Profetul (saaws) era conducător de stat.

Într-o altă zi, fiica Profetului (saaws), Fatima (ra), îi trimite tatălui său o bucată din pâinea făcută de ea. Profetul (saaws) îi spune fiicei: „Jur pe Allah, tatăl tău nu a mâncat nimic de trei zile!” Şi în această perioadă el era conducătorul statului.

Încă o dată!

Profetul Muhammed (saaws) înainta călărind un măgar pe străzile din Medina. Îl vede pe prietenul său, Abu Hurayra (ra), pe care îl întreabă: „Să te ridic şi pe tine pe măgar?” „Da, o, Profet al lui Allah!”, răspunde Abu Hurayra (ra). Profetul îi spune: „Urcă-te!”. Abu Hurayra (ra) sare, dar pentru că nu reuşeşte, se agaţă de Profet (saaws) şi astfel se rostogolesc amândoi pe pământ. Profetul (saaws) se urcă din nou pe măgar spunându-i:„Mai încearcă o dată!” Dar şi a doua încercare eşuează şi din nou se rostogolesc pe pământ. Profetul (saaws) se urcă din nou pe măgar spunându-i:„Haide, încă o dată!”

Mă voi afla printre ei

Unii dintre beduinii care de abia acceptaseră Islamul şi nu cunoşteau bunele maniere şi bunul simţ erau motiv de tristeţe pentru Abbas, unchiul Profetului (saaws). Într-o astfel de zi, Abbas îşi vede nepotul înconjurat de un astfel de grup, stând în praf, sub soarele arzător. Îi spune nepotului: „O, Trimis al lui Allah! Să-ţi construim un cort care te-ar apăra măcar de soare! Şi ai asculta în el problemele musulmanilor.” Muhammed (saaws) răspunde: „Nu! Până ce Allah nu mă va lua la El, eu mă voi afla printre ei. Nu le voi spune nimic, chiar dacă mă vor călca sau îmi vor trage haina.”

Nu! Sunt flămând

Abu Hurayra (ra) îl întreabă pe Profet (saaws), observând că acesta îşi face rugăciunea şezând: „O, Trimis al lui Allah! Eşti bolnav?” El răspunde:„Nu! Sunt flămând.”

Pe care drum vrei

O femeie cu tulburări psihice intră în moschee şi îi spune Profetului (saaws): „O, Muhammed, vino la mine acasă să îmi faci treaba!” Profetul Muhammed (saaws), zâmbind, dar cu o voce serioasă îi spune femeii: „Scoală-te să mergem pe care drum vrei!” Profetul (saaws) o urmează pe femeie, sub privirile pline de uimire şi admiraţie ale companionilor săi…