SCOPUL CREAŢIEI
Scopul creaţiei este un subiect dezbătut de fiecare om la un moment dat, în timpul vieţii. Cu toate că mulţi oameni renunţă să mediteze după o scurtă reflectare la acest subiect, este important ca omenirea să cunoască răspunsul corect. Fără acest răspuns, se pune accentul pe dorinţele şi necesităţile fiziologice şi întregul efort uman este depus doar în această sferă limitată, lăsându-se deoparte nevoile psihice şi spirituale.
Fără a cunoaşte scopul vieţii umane, existenţa noastră îşi pierde întreaga însemnătate şi este, prin urmare, risipită, iar şansa dobândirii unei vieţi eterne de fericire în Viaţa de Apoi este complet distrusă.
Adesea oamenii se îndreaptă spre alţi oameni, fiinţe create precum ei, pentru a obţine răspunsul la această întrebare. Dar singurul loc unde putem găsi răspunsul complet şi corect este Sfântul Coran, cartea divină revelată de Allah Preaînaltul. A fost necesar ca Allah să reveleze scopul creării omului prin intermediul trimişilor Lui, deoarece fiinţele umane nu sunt apte de a afla singure răspunsul. Toţi trimişii lui Allah au transmis urmaşilor lor răspunsul la întrebarea: „De ce Allah a creat omul?”
Din această perspectivă, putem adresa o întrebare fundamentală ce are nevoie de un răspuns corect: „De ce Allah a creat?” Allah ne spune în Sfântul Coran:
„Crearea cerurilor şi a pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” (Sura Ghafir: 57).
Alcătuirea fiinţelor umane este mai puţin complexă decât alcătuirea universului în care ele există, dar foarte puţini oameni reflectă la acest lucru. Datorită supremaţiei aparente a omului faţă de restul creaţiei, a călătoriei omului în spaţiu şi a avansării continue a tehnologiei şi cunoaşterii, omenirea devine în fiecare an mai arogantă şi se consideră cea mai bună creaţie. Nu contează că descoperirile uimitoare ale omenirii nu sunt legate de fiinţa umană, ci de mediul său înconjurător. În acest verset, Allah readuce oamenii la statutul lor real din lume. Omenirea este numai o mică parte a existenţei rezultate din actul miraculos al creaţiei divine.
Creaţia este în mod fundamental consecinţa atributului divin de existenţă a Creatorului. Un creator care nu creează este o contradicţie în termeni. Acest lucru nu sugerează că Allah are nevoie de creaţia Sa, ci doar că atributul de perfecţiune al Creatorului divin este manifestat în creaţie. În adevăratul sens, termenul de creaţie poate fi utilizat numai în relaţie cu Allah. Cu toate că oamenii îşi atribuie acte de creaţie, realizările lor nu reprezintă adevărata creaţie.
Cu greu omenirea foloseşte ceea ce deja există, ceea ce a fost creat de Allah Preaînaltul.
În crearea omenirii, atributul divin de iertare, milă şi bunătate sunt de asemenea manifestate.
Iubirea lui Allah este manifestată faţă de fiinţele create, chiar dacă acestea sunt credincioase sau necredincioase. De asemenea, iubirea se poate observa în crearea Paradisului destinat celor care aleg dreptatea în faţa răului.
De ce a creat Allah omenirea?
„Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor, şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!», pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!». Sau să nu spuneţi: «Părinţii noştri au fost politeişti mai înainte, iar noi suntem urmaşi după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoşi?»” (Sura Al-’A’raf: 142 - 143).
Profetul (saaws) a explicat că, atunci când Allah Preaînaltul l-a creat pe Adam, acesta i-a făcut o promisiune într-un loc numit Na’maan, în a noua zi a lunii a doisprezecea. Apoi a hotărât descendenţii lui Adam care se vor naşte până la sfârşitul lumii, generaţie după generaţie. Fiecare om este responsabil pentru credinţa în Allah, credinţă imprimată în fiecare suflet. Allah a definit scopul creării omului:
„Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” (Sura Adh-Dhariyat: 56).
Astfel, scopul esenţial pentru care omenirea a fost creată este adorarea lui Allah. Cu toate acestea Allah Preaînaltul nu are nevoie de oameni care să Îl adore. Dacă niciun om nu L-ar fi adorat pe Allah, Gloria Lui nu ar fi fost diminuată cu nimic, iar dacă întreaga omenire L-ar adora, Gloria Lui nu va creşte. Allah este perfect. Numai El există fără nicio nevoie de absolut nimic. Toate fiinţele create au nevoi. În consecinţă, omenirea are nevoie să Îl adore pe Allah.
În sistemul islamic, fiecare act uman poate fi transformat într-un act de adorare. Allah ne spune în Sfântul Coran:
„Spune: «Într-adevăr, Rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea Îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor!»” (Sura Al-’An’am: 162).
Pentru ca aceste acte de devoţiune să fie acceptate de Allah, fiecare act trebuie să îndeplinească două condiţii de bază:
1. Actul trebuie să fie îndeplinit sincer de dragul lui Allah şi nu pentru lauda sau admiraţia oamenilor. Pentru a putea cu uşurinţă transforma aceste acte lumeşti în adorare, Allah l-a învăţat pe profetul Muhammed (saaws) ce rugi scurte trebuie rostite înainte de orice act, fie el cât de simplu. Cea mai scurtă rugă ce poate fi folosită în orice circumstanţă este: Bismillah / În numele lui Allah. Există însă multe rugi ce pot fi rostite în diferite ocazii.
2. Cea de a doua condiţie: actul trebuie îndeplinit în concordanţă cu modul profetic, numit în limba arabă − Sunna. Toţi trimişii şi-au învăţat adepţii să urmeze calea lor, deoarece ei erau călăuziţi de Allah. Singura cale acceptată de adorare a lui Allah este aceea conformă căilor urmate de profeţi. Inovaţia în Islam este considerată de către Allah cel mai mare rău. Datorită acestor inovaţii, mesajul transmis de profeţii anteriori a fost deformat şi astfel s-au dezvoltat multe religii false de-a lungul timpului. Regula generală ce trebuie urmată pentru a evita inovaţiile constă în faptul că toate actele de adorare sunt interzise, cu excepţia celor care sunt numai pentru Allah.
Întrebarea legată de scopul creării omului poate fi extinsă la lumea în care existăm; ne putem întreba: „De ce Allah a creat oamenii în această lume?” Răspunsul îl găsim în Sfântul Coran:
„Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător [Al-’Aziz, Al-Ghafur].” (Sura Al-Mulk: 2);
„Noi am făcut ceea ce se află pe pământ podoabă pentru el, pentru a-i încerca [pe oameni şi a şti] care dintre ei săvârşesc cele mai bune fapte.”(Sura Al-Kahf: 7).
Astfel, scopul creării oamenilor în această lume este acela de a le testa conduita. Această lume în care avem viaţă şi moarte, bogăţie şi sărăcie, boală şi sănătate, a fost creată pentru a diferenţia sufletele bune de cele rele. Testele sunt pentru confirmarea din Ziua Judecăţii că aceia care merg în Iad îl merită şi cei care merg în Paradis au ajuns acolo numai prin Mila lui Allah.
Lăcomia şi avariţia sunt forme corupte ale dorinţei naturale a omului de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţie că bogăţia reprezintă o manifestare a încrederii oferită de Allah omenirii. Dacă averea este folosită conform instrucţiunilor divine, aduce beneficii celui care o posedă în ambele lumi. Dar dacă este folosită în scop egoist, devine un obstacol în această viaţă şi o cauză pentru pedeapsa din Viaţa de Apoi. Allah avertizează credincioşii:
„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare şi că la Allah se află răsplată mare.” (Sura Al-’Anfal: 28).
Dorinţa de a strânge avere nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât oamenii deţin mai mult, cu atât vor mai mult. Această dorinţă negativă poate fi depăşită numai prin actele de caritate. Astfel, Allah le-a poruncit profeţilor Lui să adune danii de la cei bogaţi pentru a fi distribuite celor nevoiaşi:
„Ia din bunurile lor milostenie, prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi...” (Sura At-Tawba: 103).
S-a relatat de la Abu Huraira (ra) că Trimisul lui Allah (saaws) a spus: „Bogăţia nu se măsoară în proprietăţi, ci în mulţumire.”
A fi mulţumit nu înseamnă că trebuie să accepţi orice circumstanţă în care te afli şi să nu încerci să o ameliorezi. Înseamnă că, după ce te-ai străduit să obţii un standard bun de trai, trebuie să accepţi ceea ce Allah a hotărât. Inima se va linişti numai după ce lucrurile au fost lăsate în voia lui Allah şi după ce s-a depus efort pentru un anumit scop. Allah a revelat în Sfântul Coran:
„... «Pe cei ce cred şi ale căror inimi sunt liniştite întru pomenirea lui Allah», căci prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Sura Ar-Ra’d: 28).
Testele din această viaţă pot lua forma „nenorocului” şi a calamităţilor care contribuie la creşterea spirituală a drept-credincioşilor şi îi purifică de păcate. Încrederea în Allah este întruchipată în credinţa fermă că numai Allah ştie ce este mai bine pentru omenire; credinţa fermă că oamenii pot crede că ştiu ce este bine pentru ei, în timp ce ei nu ştiu. Allah ne spune în Sfântul Coran:
„... Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” (Sura Al-Baqara: 216).
Încercările prin care Allah testează oamenii sunt special concepute pentru fiecare individ şi pentru fiecare nevoie sau circumstanţă în parte. Allah îl încearcă pe fiecare om în funcţie de abilitatea sa, pentru a obţine ce este mai bun din el. Dacă Allah este drept, înseamnă că încercările oamenilor sunt în proporţie egală cu posibilitatea lor de a le face faţă. Allah ne spune în Sfântul Coran:
„Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui…” (Sura Al-Baqara: 286).
Mai mult, Allah a promis că situaţiile dificile pe care oamenii le vor înfrunta în viaţă nu vor fi fără intervale de odihnă. Dacă încercările ar fi continue, ar deveni de nesuportat. În consecinţă, fiecare test este urmat de o perioadă liniştită, aşa cum Allah ne-a spus în Sfântul Coran:
„Alături de greu vine şi uşorul! Alături de greu vine şi uşorul!” (Sura Aş-Şarh: 5 - 6).
Concluzie
Fără cunoaşterea scopului creării lor, oamenii ar avea parte de o viaţă fără ţel. Ţelurile lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase deformate sau a celor materialiste. De aceea este esenţial ca oamenii să-şi cunoască scopul în această viaţă. Fundamental, Allah a creat pentru a-şi manifesta atributele Sale.
În consecinţă, existenţa creaţiei este un mijloc prin care Allah Îşi manifestă atributele; astfel, oamenii Îl pot apoi recunoaşte corect pe Allah şi pot accepta porunca Lui şi destinul lor. Cu toate acestea este mai important ca oamenii să cunoască scopul pentru care au fost creaţi. Revelaţia finală ne spune că omenirea trebuie să Îl adore pe Allah pentru a accede la dreptatea şi statutul spiritual necesar pentru a intra în Paradis. Semnificaţia acestei cunoaşteri constă în înţelegerea oamenilor că adorarea este mai mult o necesitate şi nu un „favor” pe care Îl fac lui Allah.
De asemenea, este esenţial ca oamenii să înţeleagă importanţa testelor şi greutăţilor din această viaţă. Fără cunoaşterea scopului aflat în spatele creării lor, oamenii tind să privească această lume ca fiind una ostilă lor. Dar Allah a creat lumea în primul rând în beneficiul lor. Testele bune şi rele sunt concepute pentru a scoate în evidenţă calităţile spirituale ale oamenilor. Însă oamenii nu pot beneficia de aceste teste decât dacă îşi pun întreaga încredere în Allah şi au răbdare în ceea ce El le-a pregătit. Pentru cei care Îl resping pe Allah, încercările acestei lumi devin o pedeapsă pentru ei şi un chin etern în Viaţa de Apoi.
