Evenimentele nedorite din 11 septembrie 2001 reprezintă punctul culminant în modul de percepție și atitudine a nemusulmanilor față de Islam și musulmani. După această dată nimic nu avea să fie ca înainte, în sensul că, uneori musulmanii au ajuns să fie priviți ca fiind „cei răi”…Chiar și musulmanii din țară aud voci, mai în glumă mai în serios, care spun „Plecați în țările voastre!”, Mi-ați stricat ziua!”, „Te-a obligat soțul să te acoperi?”, „Aaa! Nu ești arab?”, Uite-l pe Ben Laden!” etc.

             Constatăm cu părere de rău că acest sentiment de ură este alimentat atât de mass-media cât și de publicațiile denigratoare la adresa Islamului. De altfel potrivit unui sondaj recent IRES făcut la comanda Consiliului Național de Combatere a Discriminării 62% dintre romani au considerat că „musulmanii pot fi considerați, în general, periculoși”.

            „Islamul este religia arabilor care cheamă la teroare, iar musulmanul este acea persoană violentă care are mai multe soții” probabil că va fi răspunsul multor persoane nemusulmane în legătură cu opinia lor față de Islam și musulmani. Însă, din fericire, mai există și o categorie de oameni care nu cred în zvonuri. Aceștia verifică informațiile și se documentează din surse de încredere. Așa se face că reclama negativă la adresa Islamului și a musulmanilor poate avea și reacții inverse, în sensul că, paradoxal, Islamul a ajuns să fie cunoscut de un număr și mai mare de oameni. Chiar eu am întâlnit  persoane pe care, într-un mod curios, evenimentele din 11 septembrie le-a făcut să cerceteze Islamul iar în urma documentării au ales să devină musulmani.

             Ca urmare dacă adevărul este ceea ce se pretinde în mass-media, de ce mii de oameni aderă la Islam? De ce Islamul continuă să câștige tot mai mulți adepți?

             În această broșură ne dorim să arătăm cititorului român că aceste percepții greșite despre Islam și musulmani nu sunt susținute de sursele de bază ale Islamului, nici de Coran și nici de profetul Muhammed – primul care a pus în practică Coranul. Dimpotrivă, atât Coranul, cât și profetul Muhammed au încercat să schimbe percepțiile și practicile greșite ale oamenilor din acele timpuri. Ca urmare, Islamul nu este de vină pentru existența unor practici greșite în societățile musulmane, ci înşiși musulmanii. De aceea, trebuie să știm că musulmanii și Islamul nu sunt același lucru. Islamul este un ansamblu de principii și valori divine, iar musulmanii sunt cei care încearcă să pună în practică, cât pot de bine, acele principii și valori. Ca atare, dacă un musulman greșește, nu este corect să afirmăm că Islamul i-a cerut acest lucru, cel mai potrivit fiind să atribuim greșeala strict acelei persoane.

            Mai mult, trebuie să delimităm încă de la început Islamul autentic de interpretările și practicile unor grupări din lumea musulmană. Cu alte cuvinte, nu trebuie să amestecăm cultura, adică tradițiile și obiceiurilor unor popoare care au ales Islamul ca religie, cu Islamul propriu-zis care se dezice categoric de grupările extremiste ce comit atrocități în numele său.   

             Arabii – o minoritate

             Probabil că cititorii care află că arabii reprezintă o minoritate a populației musulmane vor rămâne mirați. Într-adevăr, la începutul Islamului, majoritatea covârșitoare a musulmanilor era compusă din arabi, însă în scurt timp, mesajul universal al religiei divine a cucerit inimile a milioane de oameni; arabii ajungând să reprezinte doar o parte a națiunii islamice. Mai mult, atât Coranul cât și profetul Muhammed întăresc ideea că Islamul nu este religia arabilor, dovadă fiind atât versetele coranice, cât și vorbele profetice, precum: „Arabul nu este mai presus decât un nearab și nici cel alb nu este mai bun decât cel de culoare decât prin evlavie”. În plus, nici Coranul și nici profetul Muhammed n-au afirmat că arabii ar fi poporul ales, criteriul de superioritate în Islam făcându-se numai în funcție de evlavie și nicidecum în funcție de naționalitate.

             Islamul – un set de principii și valori comune pentru întreaga umanitate

             Islam înseamnă supunere față de voința divină. Islamul nu este una dintre religii, ci este denumirea șirului de valori și adevăruri comune pentru toate generațiile de oameni, la care au chemat toți profeții (Coran 22: 78).

             Islamul cuprinde reguli de crez și de viață, pentru că el reprezintă un sistem care acoperă toate aspectele vieții. Islamul se pune în practică ca un întreg și un mod natural de viață. Islamul îl poziționează pe Creator în centrul conștiinței omului. Cu alte cuvinte, este o viziune universală, concentrată pe crezul într-o Singură divinitate și punerea în practică a poruncilor Sale. Islamul afirmă că omului i s-au dat rațiune din partea Creatorului, voință și conștiință și admite că omul deține voința de a alege între bine și rău. Având aceste particularități, Islamul nu se adresează doar sferei crezului, ci și sferei manifestărilor omului din această viață. Islamul nu cuprinde doar principiile crezului, ci și regulile de comportament. Islamul reprezintă atât crez, cât și fapte. Prin urmare, obiectivul lui nu este doar conservarea crezului, ci și șlefuirea comportamentului (Coran, 92: 5-7).

              Islamul dă valoare atât corpului cât și spiritului, astfel încât echilibrează raportul dintre cele două laturi. Așa cum corpul trebuie hrănit și îngrijit, așa și spiritul prin rugăciune zilnică, post și alte ritualuri de adorare ce au ca scop clădirea personalității de om responsabil ce-și dorește fericirea atât în această viață cât și în viața de apoi.

              Viața de Apoi este un alt element de bază al crezului musulman. Conform Coranului, fiecare muritor va da socoteală în Ziua Judecății iar în funcție de faptele sale va fi răsplătit/pedepsit pe bună dreptate într-o viață următoare pe care Coranul o numește „Viața de Apoi”. Crezul în existența „Zilei Judecății” și a „Vieții de Apoi” îl face pe om mai conștiincios și mai responsabil dându-i sens vieții.

              Allah, God sau Dumnezeu, una și aceeași divinitate

              Oricum i-am spune, „Allah”, „God” sau „Dumnezeu”, El este aceeași divinitate. Ca urmare, nu există „dumnezeul arabilor”, „al negrilor” sau „al albilor”. Dumnezeu este Unul și același pentru toți, indiferent de culoare, naționalitate, sex sau statut social. De asemenea, conform primului pasaj din Coran, Dumnezeu este „Domnul tuturor oamenilor”, „Milosul”, „Milostivul” și este „Stăpânul Zilei Judecății”.

                Musulmanii îl iubesc pe Isus fiul Mariei așa cum îl iubesc și pe Muhammed (Pacea fie asupra lor!)

                Profetul Muhammed nu este fondatorul Islamului. Conform Coranului, toți profeții, începând cu Noe, Avram, Moise, Iisus fiul Mariei și în final, Muhammed, sunt frați căci au fost trimiși de aceeași divinitate, pentru aceeași misiune. În Islam, profeții sunt mesagerii divinității care au fost aleși pentru a transmite mesajul divin.

Coranul îi învață pe musulmani următoarele: „ Spune, [o, Muhammed]: „Noi credem în Allah, în ceea ce ne‑a pogorât nouă şi a pogorât lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în [cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]”. (Coran, 3: 84).

                 Ca urmare, dacă un musulman îl acceptă pe profetul Muhammed, dar nu-i acceptă pe profeții Moise sau Iisus fiul Mariei, conform Islamului acesta nu este considerat musulman/ supus lui Allah.

                 Totuși, conform Coranului, atât Isus, cât și mama lui, asemenea celorlalți profeți, inclusiv profetul Muhammed, au o natură umană:

                „Mesia, fiul Mariei, nu este decât un trimis, asemenea trimişilor de dinainte de el, iar mama lui este o femeie cu evlavie adevărată. Amândoi mâncau bucate [de rând]. Priveşte ce semne învederate le trimitem Noi şi apoi priveşte cum sunt ei îndepărtaţi [de la ele]!” (Coran, 5:75)

                Mai mult, Coranul îi conferă un loc special lui Isus și mamei sale, dovada fiind faptul că în Coran au fost menționate despre Maria în mod direct mai mult de 110 versete și existența unui capitol întreg cu titlul „Maria”.

               Mesajul Islamului este simplu, clar și universal

               Monoteismul este principiul de bază al dogmei islamice. Tot ceea ce se face în numele Islamului trebuie cântărit în balanța monoteismului.

               Rezumatul monoteismul îl regăsim în expresia „Nu există divinitate în afară de Allah/ Dumnezeu”, care înseamnă că Singurul Care merită să fie adorat este Allah/Dumnezeu. În Islam, divinitatea nu are nici tată, nici fiu, n-are nici seamăn, nici părtaș și nici egal.

               Atacurile la adresa profetului Muhammed

               Oricât de multe ofense s-ar aduce, fie prin calomnii, fie prin caricaturi umilitoare la adresa profetului Muhammed, istoricii obiectivi n-au putut să treacă, fără să admită cu uimire, peste transformarea majoră pe care acel om simplu al deșertului a realizat-o în întreaga Peninsulă Arabă. Unul dintre aceștia, este cercetătorul Michael H. Hart care l-a considerat pe Muhammed cea mai influentă personalitate din istorie. Influența modului de viață a acestei personalități asupra umanității n-a încetat odată cu moartea sa, din contră, sfera s-a lărgit atât de mult încât n-a mai rămas loc pe pâmânt unde să nu existe adepți ai săi. Această influență nu s-a restrâns doar la dimensiunea spirituală, ci a acoperit toate domeniile vieții, de la matematică la filozofie și de la medicină la artă. Mai mult, conform unor cercetători, existența civilizației moderne se datorează civilizației musulmane care, prin Andaluzia, a reprezentat pentru sute de ani sursa științei pentru Europa.  

                 În altă ordine de idei, dacă profetul Muhammed ar fi avut un comportament neadecvat, primii care l-ar fi atacat ar fi fost dușmanii lui contemporani care-și doreau mai mult ca orice să dispară de pe scena Arabiei de atunci. Însă, paradoxal, până și inamicii lui, i-au recunoscut meritele într-o societate în care dominau ignoranța și prostia.

                  Care este statutul femeii în Islam?

                Percepția coranică nu este centrată pe sexul omului, ci pe calitatea lui umană. Atât bărbatul, cât și femeia sunt considerați ca fiind esențiale ale existenței ființei umane, așa cum se menționează și în versetul: „O, voi oameni! Noi v‑am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v‑am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai nobil dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor [şi] Bineştiutor [‘Alim, Khabir].” (Coran, 49: 13).

                 A fi femeie sau bărbat nu constituie un privilegiu sau o supremație a unuia asupra celuilalt. Coranul subliniază că atât unul, cât și celălalt au aceleași oportunități pe drumul salvării eterne.

                 Mai mult, în Coran, femeia și bărbatul nu au fost abordați bazându-se pe conceptul de „egalitate între sexe”, ci aceștia au fost considerați perechi (soți). Ambii, în mod reciproc, au atât responsabilități cât și drepturi.

                  Poligamia este o excepție

                 Înainte de toate, vrem să subliniem că bărbații care au mai mult de o soție reprezintă o excepție în societățile musulmane, majoritatea lor covârșitoare fiind monogami.

                 De altfel, în situații normale, revelația divină recomandă monogamia: „…dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură.” (Sura An-Nisa, 4: 3). Totuși, poligamia este permisă în situații excepționale, precum cea a războaielor, sau când numărul de văduve și/sau fete orfane crește foarte mult.

                 Libertatea de crez și noțiunea de Jihad

                 Înainte de toate, trebuie să clarificăm faptul că versetele ce fac referire la luptă din Coran trebuie citite în contextul loc istoric, fără a fi extrase din text și fără a fi înțelese la modul general.

                 Noțiunea de jihad în Islam semnifică depunerea efortului maxim, fie el fizic sau psihic iar sensul acestui termen nu poate fi cel de „luptă sfântă”, respectiv nu poate fi restrâns la lupta fizică deoarece Coranul utilizează în astfel de situații alți termeni precum cel de „luptă” (qital).

                 Versetul „Şi de-ar fi voit Domnul tău, toţi cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă! Şi oare tu îi sileşti pe oameni ca să fie credincioşi?” (Coran, 10: 99) arată că nu este posibilă forțarea la credință.

                 De altfel, Allah a lăsat ca oamenii să aibă libertatea de a crede sau nu. (Coran,18: 29)              În locul constrângerii la credință, Islamul i-a invitat la credință, prin intermediul Profeților și cărților lor (Coran, 3: 110). Scopul luptei legitime nu este de a nu mai lăsa să rămână pe fața pământului niciun nemusulman ci, este de a ridica presiunea de pe crez (fitne) sau altfel spus, de a garanta libertatea de crez. (Coran, 2: 193)

                 De asemenea și lupta interioară, pe care o dă omul împotriva propriilor instincte și propriului ego coruptibil, este considerat tot o formă a jihad-ului, ba chiar cea mai înaltă formă a acestuia.

                 Ca urmare, Islamul nu este o religie a violenței și a luptei ci este un set de valori ce admite libertatea de crez ca fiind un principiu  esențial al vieții pe acest pământ.

                 Întrebări firești

                „Totuși, de ce există grupări teroriste precum Al-Qaida, ISIS, Boko Haram?”, „De ce realitatea de astăzi nu corespunde principiilor coranice în ceea ce privește statutul femeii și celelalte aspecte controversate?” – sunt numai cateva din întrebările care râmân neclare în mințile unora…

                Încă de la început am spus că musulmanii și Islamul nu sunt unul și același lucru. Așa cum în orice pădure există și uscături și în lumea musulmană întâlnim o serie de practici extremiste ce au la bază fie o interpretare greșită, fie ignoranța și manipularea. De aceea,  realitatea musulmană nu poate fi înțeleasă analizând doar textele religioase, ci este absolut necesar să privim și asupra cauzelor și factorilor care au stat la baza apariției interpretărilor și practicilor greșite. Regimurile totalitare, colonizarea cultural-economică, asuprirea, opresiunea, exploatarea, nedreptatea, lipsa de libertate, sărăcia și ignoranța sunt doar unele dintre particularitățile comune ale mediilor în care au luat naștere astfel de grupări extremiste. De aceea, cei care atacă Islamul și sursele lui și-l fac vinovat de acțiuni teroriste/violente ar trebui să aibă în vedere conjunctura istorică/cauzele care au condus la apariția acestor ideologii extremiste. Iar cei care pretind obiectivitatea, n-ar trebui să generalizeze practici particulare. Așa cum nu toți creștinii sunt cruciați, la fel, nu toți musulmanii sunt teroriști.

                 Din aceste motive, este evident că apariția ideologiilor cu tentă violentă este cauzată de problemele socio-politico-economice din acele zone și nu au nicio legătură cu vreo religie, nicidecum cu Islamul. Considerăm că Islamul este o victimă, în sensul că, într-un mod intenționat, textele lui religioase ce au fost scoase din context sau interpretate ideologic, au ajuns să fie folosite ca argumente la atrocitățile comise de grupări teroriste ce nu fac decât să se folosească de mantia Islamului sau de cea a ignoranței.  

                  În ceea ce privește celelalte aspecte controversate cum ar fi statutul femeii, acestea ar trebui privite în contextul societăților musulmane, având în vedere că multe dintre aceste practici sunt rezultatul tradițiilor locale și nicidecum ale Islamului. Un exemplu concret îl constitue „burqa” sau acoperirea feței femeii care, cu toate că nu se regăsește în Coran, este destul de frecventă în societățile arabe. Se pare că în zadar strigă musulmanii că Islamul nu se face vinovat de ceea ce se întâmplă în lumea musulmană atât timp cât realitatea nu se va schimba și mass-media nu va încerca să fie mai obiectivă. Din păcate, existența discrepanței dintre învățăturile și realitatea practică din lumea musulmană a fost observată până și de unii dintre cei care au ales ca mod de viață Islamul, care au afirmat: „Bine că am cunoscut Islamul înainte de a cunoaște musulmanii!” ceea ce înseamnă că musulmanii au dat greș, dintr-un motiv sau altul, în a-și reprezenta religia într-un mod corect…

                  Realitatea este că, astăzi, când spunem „Islam” ne referim la o mare familie în care găsim atât ceea ce este divin, cât și ceea ce este rezultatul civilizației culturii umane. Numai că, în prezent, sunt scose la iveală numai aspectele negative ale acestei familii, fără a se mai face delimitarea între ce este divin și ce este uman. Ca urmare, alegerea aparține fiecărei persoane. Pe când unii vor continua să cadă victime prejudecăților, alții vor alege să confrunte stereotipurile, să cerceteze și să încerce să înțeleagă cauzele din spatele acestei realității atât de complexe.   

                 În încheiere sunt convins că noi, membrii marii familii a umanității din secolul al XXI-lea, nu avem altă soluție decât aceea de a ne cunoaște cât mai bine culturile, căci numai așa ne vom respecta unii pe ceilalți, vom putea conviețui și așa vom putea contribui cu toții la clădirea unei    lumi mai bune… Rezultatul cunoșterii reciproce îl putem vedea în Dobrogea unde turcii și tătarii autohtoni trăiesc în armonie alături de majoritatea creștină fără ca aceștia să fie etichetați.   

Autor: Enghin Cherim        

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here